Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

Morcovi, mazăre şi cartofi în stil indian

Ingrediente: 2 lg ulei 1 lgţ seminţe de cumin 1 lg ghimbir tocat 1 ardei iute tăiat cu tot cu seminţe 1 lg coriandru măcinat 1/2 lgţ cumin măcinat 1/4 lgţ turmeric pudră 1/2 lgţ sare 450 g morcovi tăiaţi 250 g cartofi tăiaţi 140 g mazăre  1/4 cana apă 1/4 lgţ piper măcinat Se încinge uleiul într-un wok sau cratiţă şi se adaugă seminţele de cumin. Se adaugă apoi ghimbirul şi ardeiul iute. După 1 minut se adaugă coriandrul, cuminul, turmericul, sarea, morcovii, cartofii, mazărea. Se acoperă cu capac, se lasă puţin la foc mare, după care se micşorează focul. Se adaugă apa, se amestecă periodic şi se fierbe circa 15 minute. La servire se presară piper proaspăt măcinat. Este un preparat foarte bun, poate fi servit drept garnitură dar şi ca fel principal alături de o salată de legume sau murături, cum am făcut eu. sursa: cartea 1000 INDIAN RECIPES, Neelam Batra

Curry de pui cu ceapă şi roşii

Chiar dacă eu sunt vegetariană de 3 ani şi jumătate, mai gătesc uneori şi cu carne. Se pare că pot face mâncare foarte bună şi fără să o gust. Pentru acest preparat m-am inspirat din cartea 1000 INDIAN RECIPES, Neelam Batra. În mare parte am respectat reţeta din carte, dar nu am avut chiar toate condimentele şi unele chestii le-am adaptat la ce aveam în bucătărie. Mai jos redau lista cu ingredientele folosite: 3 lg ulei de cocos 1 lgţ seminţe de cardamom 1 lgţ scorţişoară măcinată  1 ardei iute mare tăiat mărunt  1 ceapă tocată 1 lgţ usturoi mărunţit 1 lg ghimbir mărunţit (rădăcină) 1 şi 1/2 cană roşii tăiate mărunt 1 lg coriandru măcinat 1 lgţ cumin măcinat 1 lgţ garam masala 1/4 lgţ turmeric măcinat 1/4 lgţ boia iute 1 lgţ sare 1/2 cană iaurt fără grăsime sau mai slab 700 g piept de pui 1/2 cană apă Cana folosită are 250 ml. Se încălzeşte uleiul într-o cratiţă sau wok. Se adaugă ceapa, ardeiul iute cu tot cu seminţe, cardamomul şi scorţişoara şi se călesc l

Supă cremă de dovleac

Nu sunt eu mare fan supe și ciorbe, dar supele cremă mi se par delicioase. Supa cremă  de dovleac e una din preferatele mele, e atât de bună că trebuie să încercaţi ca să vă convingeţi. Ingrediete: 650 g dovleac plăcintar 1 ceapă 2 căţei mici de usturoi 1/4 ardei iute sau  mai puțin  500 ml apă 1 lgţ sare Curăț dovleacul de coajă, îl spăl, scot miezul și sâmburii și îl tai bucăți mai mici.   Curăț ceapa, o spăl  și o tai în  patru; nu mă chinui să o tai mărunt pentru că totul se va face pastă  în blender. Curăț  ustoroiul, îl spăl și îl tai în două. Ardeiul iute spălat îl  tai bucățele  nu foare mărunte.  Adaug toate ingredientele într-o oală, acopăr cu capac și pun la fiert la foc mediu. După ce totul e fiert bine, iau capacul de pe oală, las câteva minute să se răcească și apoi mixez totul cu blenderul. În momentul servirii, adaug în farfurie câteva picături de ulei de dovleac, iar în loc de crutoane folosesc nişte seminţe de dovleac condimentate. A