Treceți la conținutul principal

Curry de legume


Pentru prima dată am mâncat curry la restaurantul indian Taj Mahal din Brașov și am fost foare încântată.
E unul dintre restaurantele mele preferate căci au multe preparate vegetariene, porţiile sunt mari, preţurile ok, au terasă foarte frumoasă, personal drăguţ. Sper că v-am convins să le faceţi o vizită şi să încercaţi din preparatele lor. Pentru că mi-a plăcut atât de mult, am vrut să fac şi eu acasă. M-am documentat și am observat că în mai toate rețetele este inclusă călirea ori a legumelor, ori a condimentelor. Eu  mă feresc să  mai prăjesc sau să călesc mâncarea, așa că am adaptat rețeta la preferintele mele. Aceasta e varianta mea de curry, o variantă mai light:
  • 1 kg  legume spălate, curăţate şi tăiate
  • 2 roşii
  • 50 ml apă
  •  1/2 lgţ chilli iute
  • 1 lgţ sare
  • 1/2 lgţ turmeric
  • 1 lgţ garam masala
  • 1/2 lgţ coriandru măcinat
  • 400 ml lapte de cocos
  • 1 lgţ  amidon de porumb

Legumele  folosite variază de fiecare dată în funcţie de pofte, de sezon si de ce am prin casă. Folosesc morcovi, dovlecei, ciuperci, vinete, conopidă, brocoli, cartofi, ardei, mazăre.
Eu am cântărit legumele după ce au fost curăţate şi spălate.
Într-o oală cu fundul dublu am pus apa şi legumele, am acoperit cu capac şi le-am pus la fiert. Verificaţi în acest timp să nu se ardă legumele, dacă e nevoie mai adăugaţi puţină apă.
Când toate legumele au fiert,  am pus condimentele, am amestecat, după 2-3 minute am turnat laptele în care am dizolvat bine amidonul, am  lăsat pe foc 10 minute fără capac.
Se serveşte cu orez, integral, în cazul meu.

curry cu morcovi, cartofi, conopidă, ardei, dovlecel 

Comentarii

  1. Tu draga mea, tre sa iti spun: ce ai facut tu, cu manutele tale, arata muuuuuult mai bine decat curry de la restaurant! La tine se vad foarte frumos legumele, pe cand acolo e mult sos in care cauti legumele. Eu nu am putut sa mananc curry pentru ca este muuult prea aromat pentru gustul meu. Insa imi place si mie la restaurantul Taj Mahal, si chiar azi am fost si am mancat tofu pane in faina de naut si orez. Si papadam cu 3 feluri de chutney ( unul din curmale, unul din smochie si unul din Metro :)))))) ). A fost bun si simplu, asa cum imi place mie.
    Felicitari ca ai incercat acasa mancare indiana.. eu nu ma incumet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MUltumesc :*. Eu fac des reteta asta, imi place la nebunie

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Mă interesează părerea ta.