Treceți la conținutul principal

O gară, un suflet minunat, o amintire faină


Merg în gară cu vreo 40 de minute mai deveme pentru a-mi cumpăra bilet și ceva de mâncare pentru drum. Mă mai plimb puțin, verific la ce linie vine trenul. Se anunță o întârziere de 15 minute așa că mă așez pe o bancă, scot telefonul din geantă și intru pe internet. După câteva minute cineva mă atinge pe genunchi, tresar speriată și când ridic ochii din telefon văd o minune de copil care se uită fix la mine și îmi zâmbește. Îi răspund cu un zâmbet mare. Nu văd pe nimeni lângă el, îi caut cu privirea părinții sau pe cineva care să fie cu ochii pe el, nimic. Primul gând a fost că s-a pierdut, apoi m-am întrebat dacă a fost trimis să cerșească și cineva îl urmărește de undeva și eu nu-mi dau seama.
"Ce faci? Unde e mami?" Nu răspunde nimic, dar îmi zâmbește și mai frumos și stă în in continuare cu mânuțele pe genunchii mei. Mai verific încă o dată dacă e cu cineva, tot nu văd pe nimeni.
" Cu cine ești? Îmi spui cum te cheamă?"
Nu răspunde nimic.
Mă ridic de pe bancă, mă aplec astfel încât să fiu la nivelul lui.
"Unde e mami?"
Ridică privirea și se uită undeva în spatele meu. Mă întorc și undeva în colț văd o tânără cu bagaje care se uita spre noi; mă liniștesc, îmi dau seama că e mama copilului.
Lângă troler am o sacoșă  cu niste banane, apă și o carte.  Deși nu vede ce e în ea, copilul se întinde și încearcă să bage mâna în sacoșă și zice "nana, nana". Încerc să traduc ce vrea să zică dar nu îmi dau seama. Între timp mama copilului vine lângă noi și îl atenționează că nu are voie să umble în sacoșă. Aflu că are 2 anișori, că nu prea vorbește și că e fetiță (după cum era îmbrăcat, nu mi-am dat seama de sexul copilului). În timpul discuției cu mama copilul se joacă cu părul meu și îmi zâmbește de mă topesc. Își aduce aminte din nou de sacoșă și se întinde spre ea, îi dau o banană și parcă zâmbetul lui e și mai larg. La îndemnul mamei mă pupă pe obraz. Îl strâng în brațe și îl mângâi pe obraz. Mama îl ia de mânuță și îi zice că trebuie să plece, copilul nu vrea. Îi zic să meargă cu ea căci și eu plec, el nu se mișcă de lângă mine. Mă ridic, îmi iau bagajul și îi zic pa, răspunde dând din mână după care îmi trimite un pupic în aer, îi trimit și eu unul. Eu mă îndrept spre peron, cei doi spre bagajele lor. Nici nu ies bine pe ușă că aud pe cineva alergând în spatele meu, copilul vine în fuga după mine iar mama în spatele lui încearcă să-l prindă. Mama îl ia de mânuță, eu îi zâmbesc și îi mai fac cu mana încă o dată.
Tot drumul m-am gândit la asta și mi-a părut rău că nu i-am făcut o poză. M-am întrebat de ce a venit tocmai la mine, mai ales că în gară era multă lume și eu eram destul de departe de el. Foarte des mi se întâmplă ca atunci când trec pe lângă copii, aceștia să-mi zâmbească sau să-mi facă cu mâna, dar cel de azi a fost deosebit, mi-a uns sufletul cu privirea și zâmbetul lui.

azi
gara din Sibiu

Comentarii

  1. Un copil este sincer: accepta, iubeste, este recunoscator & curios si amuzant - te-a simtit ca fiind o persoana placuta (probabil zambeai); te prinde foarte bine zambetul (iti da nota de autenticitate). Te felicit pentru postare! ;-)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Mă interesează părerea ta.