Treceți la conținutul principal

Salată ''Culoare și savoare''



Îmi plac mult salatele și mă tot joc pe această temă, încerc diverse combinații astfel încât să nu mă plicisesc, să obțin un preparat sățios, gustos și colorat. Până acum rar am pus fructe în salate, dar a început să îmi placă combinația de legume cu fructe. Această rețetă a fost gândită inițial dor cu quinoa, spanac și nuci. În timp ce o preparam, mi-am dat seama că nu e destul de colorată, așa că am adăugat niște morcov. Apoi mi-am zis că merge ceva roșu cu verdele fain de la spanac; am oscilat între merișoare și rodie și în final am ales minunatele bobițe de rodie. Am obținut o super salată care încântă ochii, dar și papilele gustative. 

Ingrediente:
  • 100 g spanac
  • 100 g rodie
  • 50 g quinoa
  • 50 g nuci hidratate
  • 50 g morcov
  • 30 ml zeamă de lămâie/portocală
  • 10 ml ulei presat la rece
  • 1 lgț sare
Preparare:
  1. Am spălat foarte bine quinoa și am pus-o la fiert. 
  2. Am spălat spanacul și l-am lăsat să se scurgă. De data aceasta am avut spanac tânăr și nu a fost nevoie să mai tai frunzele.
  3. Am curățat, spălat și dat  morcovul pe răzătoarea mică.
  4. Am ales miezul de nucă, l-am spălat și l-am acoperit cu multă apă. L-am lăsat la hidratat 24 de ore, timp în care am clătit și schimbat apa de câteva ori.
  5. Am curățat rodia și am cântărit 100 g semințe.
  6.  Într-un castronel am amestecat zeama de portocală cu uleiul și sarea.
  7. Când quinoa s-a fiert (aproximativ 15 minute), am scurs-o și am lăsat-o să se răcească.
  8. Am amestecat toate ingredientele într-un bol mare și asta a fost tot. Au rezultat 2-3 porții, acum depinde de cât vă e de foame, de cât de mult mâncați la o masă. 

Note:
- Dacă aveți frunze de spanac mai mari, tăiați-le fâșii sau cum doriți.
- Puteți folosi nuci uscate în cazul în care nu aveți timp să le hidratați.
- Spălați quinoa în mai multe ape, alfel e  posibil să fie amară.  
- Dacă sunteți din Brașov, găsiți quinoa la preț bun pe str. Traian, la magazinul Pasiune pentru viață.

Dacă vă place această rețetă, puteți să o distribuiți pe rețelele de socializare. Mulțumesc!
Enjoy!

Comentarii